Jackie Kennedy îi spune DA! lui Aristotel Onassis

Multă vreme buni prieteni, Jackie și Ari s-au apropiat unul de celălalt după asasinarea primului ei soț, președintele John F. Kennedy. A urmat nunta, cinci ani mai târziu, în octombrie 1968, pe insula privată a lui Onassis din Marea Ionică, Skorpios.

Puțini am recunoscut-o pe Katie Holmes în rolul celei mai elegante Prime Doamne din istoria Americii, Jacqueline Kennedy Onassis, în recenta miniserie The Kennedys: After Camelot. Katie recunoștea, de altfel, că nu i-a fost deloc ușor să intre în rolul pentru care a urmărit numeroase interviuri cu văduva lui Kennedy și chiar a urmat lecții de dicție pentru a-i prinde inconfundabilul accent newyorkez. De neuitat este jocul ei în scena căsătoriei cu cel supranumit „Grecul de Aur”, proprietar de supertancuri petroliere care i-au adus o avere fabuloasă și statutul de cel mai bogat om din secolul al XX-lea. Dar vrei să știi care e povestea acestei nunți cu aproape 40 de invitați, familia și prieteni apropiați, al cărei maestru de ceremonii a fost Lee Radziwill, sora fostei Prime Doamne?

Fosta doamnă Kennedy și magnatul grec Aristotel Onassis au devenit din prieteni apropiați – soț și soție. Cu această ocazie, Onassis i-a dat lui Jackie un inel cu diamant și tăietură marquise de 40 de carate de la Harry Winston, pe care ea l-a păstrat într-o casetă, la bancă. După moartea ei, inelul a fost vândut la licitație cu prețul de 2.59 milioane de dolari. Cei 23 de ani în plus și șapte centimetri în minus dintre fosta Primă Doamnă și magnatul grec nu i-a împiedicat însă pe cei doi să rămână împreună până la decesul lui din cauza unei pneumonii, în martie 1975, la Paris.

 

Nunta lor a scandalizat la vremea respectivă lumea bună de pe ambele țărmuri ale Atlanticului. La urma urmei, Onassis era divorțat, avusese o aventură în văzul tuturora cu diva Maria Callas și era privit ca un milionar vulgar cu o viață scandaloasă. Imaginea lui Jackie a avut de suferit de pe urma acestei căsnicii, dar starea ei emoțională cauzată de moartea lui Kennedy s-a îmbunătățit considerabil.

Rochia purtată de proaspăta Doamnă O. la nuntă a fost o creație a designerului italian Valentino. Lungă până la genunchi, era realizată din dantelă ivorie și avea mâneci lungi în stil episcopal, fusta plisată și guler delicat. Jackie O. a accesorizat ținuta cu o panglică albă pe care și-a prins-o în păr, dovedind o dată în plus că meriă din plin să fie considerată simbolul eleganței anilor ’60.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *